miercuri, 10 iunie 2009

Viața la țară (amintiri de când eram copil)

Câteodată îmi aduc aminte de vacanțele petrecute la țară, la bunici. Îmi aduc aminte (cu nostalgie și regret) de simplitatea traiului dus de bunica mea. Nu existau elemente externe perturbatoare, decât un radio Gloria din vremuri imemorabile, destinat să ne anunțe “vremea” , ascultată cu sfințenie în fiecare seară, la orele 22. Singurele legaturi cu lumea înconjurătoare erau prăvălia de mai sus de casa bunicii, unde fugeam sa îmi cumpăr bomboane cu lapte sau biscuiți, sau zilele de târg de vinerea, zile în care bunica ducea la târg, în funcție de sezon, ouă, curci, rațe, tarhon, pătrunjel, nuci, vișine, sau alte asemenea produse “bio”, “pentru doamnele de la oraș”, după cum spunea dumneaei. Și îmi aducea mie pepene, sau bomboane, sau turtă dulce (dintr-aceea cu câte un ciob de oglindă în ea), sau bomboane pe băț (cocoșei de zahăr ars, caramelizat).
Timpul trecea bine așezat in făgașul lui, molcom, pe nesimțite. Verile ni le petreceam la sapă la porumb (prin alte părți i se zice prășit), la adunat lemne dim pădure, la, fân, la diverse reparații și extinderi de anexe ale gospodăriei. Duminicile mergeam la stână, sau la cules de mure. Iernile însă erau de poveste! Cum aș putea uita acele dimineți în care bunica aducea din pod bucata de caltaboș semi-congelată, pe care o punea pe masă alaturi de o ceapă roșie feliată, cu nițel ulei și bulion, ceaiul de chimion aburind, și mirosul de pâine de casă prăjită? Sau zilele de săniuș în care îmi doream mai mult, doream să am și eu schiuri, și stăteam minute înrtegi, ronțăind semințe de dovleac prăjite în ler (cuptor), gândindu-mă ce s-ar putea întâmpla dacă aș sparge covata de pâine și mi-aș face schiuri (așa cum m-a învățat în glumă unchiul Nelu – eroul meu în lipsa unei figuri paterne). Și, seară de seară, poveștile satului repetate la nesfârșit de către biata bunică, la cererea nepotului ei iubit. “Și mai zi, bunico, cum o fost când era războiu”?”; ”Da cu Gheorghea Borșului cum o fost povestea?”… și câte și mai câte povești știa să îmi spună bunica mea! Și ce pulovere frumoase croșeta, împletite măiestru din lână și povești…


4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. azi impreuna cu sora ta am mers pe acele meleaguri de la tara si am mancat visine de langa gradul acelei curti. dar ceea ce regretam eu si sora ta e ca acea casa plina de viata acum e stinsa si parasita si chiar eu care nu am fost in aceea vreme acolo imi pot imagina cu ar fi fost. si eu acasa la bunicii mei nu departe de satul tau doar la 12 km departare am aceleasi amintiri placute. si intradevar nimic nu se compara cu viata la tara. acest gand fiind unul dintre putinele fericiri care nu se uita niciodata, cu respect paul de la cluj. fie ca aceste amintiri si momente din viata noastra sa ne tina sa trecem prin toate greutatile din viata

    RăspundețiȘtergere
  3. mai facut de mi'or dat lacrimile...mulzumesc!
    (poate nu e comentariu cel mai adecvat)
    I.A.N.

    RăspundețiȘtergere
  4. parca ar fi amintiri comune.. chiar si "unchiul Nelu" si lipsa unei figuri paterne... frumos povestit.

    RăspundețiȘtergere

Poti comenta si tu!