sâmbătă, 27 iunie 2009

Iulia

Cei care, citind titlul au anticipat prezenţa vreunui tânăr model feminin, ei bine, vor mai avea de aşteptat vreo zece - doisprezece ani... Deoarece Iulia abia a împlinit 4. Doar două cadre; copilul ăsta e mai rapid decât reuşeam eu să focalizez manual cu vechiul Pentacon (M42, 200mm, f-4, diafragmă cu 15 lamele; dar asta e altă poveste).



miercuri, 10 iunie 2009

Viața la țară (amintiri de când eram copil)

Câteodată îmi aduc aminte de vacanțele petrecute la țară, la bunici. Îmi aduc aminte (cu nostalgie și regret) de simplitatea traiului dus de bunica mea. Nu existau elemente externe perturbatoare, decât un radio Gloria din vremuri imemorabile, destinat să ne anunțe “vremea” , ascultată cu sfințenie în fiecare seară, la orele 22. Singurele legaturi cu lumea înconjurătoare erau prăvălia de mai sus de casa bunicii, unde fugeam sa îmi cumpăr bomboane cu lapte sau biscuiți, sau zilele de târg de vinerea, zile în care bunica ducea la târg, în funcție de sezon, ouă, curci, rațe, tarhon, pătrunjel, nuci, vișine, sau alte asemenea produse “bio”, “pentru doamnele de la oraș”, după cum spunea dumneaei. Și îmi aducea mie pepene, sau bomboane, sau turtă dulce (dintr-aceea cu câte un ciob de oglindă în ea), sau bomboane pe băț (cocoșei de zahăr ars, caramelizat).
Timpul trecea bine așezat in făgașul lui, molcom, pe nesimțite. Verile ni le petreceam la sapă la porumb (prin alte părți i se zice prășit), la adunat lemne dim pădure, la, fân, la diverse reparații și extinderi de anexe ale gospodăriei. Duminicile mergeam la stână, sau la cules de mure. Iernile însă erau de poveste! Cum aș putea uita acele dimineți în care bunica aducea din pod bucata de caltaboș semi-congelată, pe care o punea pe masă alaturi de o ceapă roșie feliată, cu nițel ulei și bulion, ceaiul de chimion aburind, și mirosul de pâine de casă prăjită? Sau zilele de săniuș în care îmi doream mai mult, doream să am și eu schiuri, și stăteam minute înrtegi, ronțăind semințe de dovleac prăjite în ler (cuptor), gândindu-mă ce s-ar putea întâmpla dacă aș sparge covata de pâine și mi-aș face schiuri (așa cum m-a învățat în glumă unchiul Nelu – eroul meu în lipsa unei figuri paterne). Și, seară de seară, poveștile satului repetate la nesfârșit de către biata bunică, la cererea nepotului ei iubit. “Și mai zi, bunico, cum o fost când era războiu”?”; ”Da cu Gheorghea Borșului cum o fost povestea?”… și câte și mai câte povești știa să îmi spună bunica mea! Și ce pulovere frumoase croșeta, împletite măiestru din lână și povești…


marți, 9 iunie 2009

Amintiri de la mare

Îmi plăcea dimineaţa să urmăresc minute în şir ceea ce marea aducea peste noapte la ţărm: mici scoici, pietricele, pe care le mângâia apoi obsesiv cu valurile ei, cuprinsă parcă de remuşcările abandonului. Soarele le punea în valoare cu lumina lui caldă, îmbrăcându-le într-o mantie aurie, de consolare.



Da, am întâlnit şi melci pe plajă. Îndreptându-se grăbiţi spre adăpostul răcoros al ierbii (mă rog, pe cât de grăbit poate fi un melc). Am tras concluzia că melcii fac plajă doar noaptea, la lumina lunii. Interesant!


Mai erau pe plajă, pe alocuri, mormane de asemenea scoici, care mie îmi păreau adevărate cimitire. Încercam să dezleg misterul: oare ce năpastă s-a pogorât asupra bietelor scoici, oare care le-a fost motivul pieirii?